Ajut mămicile ocupate sa slăbească sănătos prin alimentație echilibrată și antrenamente online.
Introdu adresa ta de e-mail pentru a primi gratuit materialul “Fii in forma si plina de viata! – slabit sanatos pentru mamici ocupate. ”
Hei, eu sunt Adriana Silaghi 👋. Am 37 de ani, sunt mămica unei fetițe de 5 ani și 8 luni, instructor de fitness-aerobic, nutriționist, masterandă în kinetoterapie și om pasionat de mișcare de când mă știu. În același timp, sunt și logodnică, iar din când în când sunt mămică pentru 3 fete (a mea și cele 2 fete ale logodnicului meu).
Sportul face parte din viața mea de la 7 ani, iar între 11 și 19 ani am făcut handbal de performanță. Apoi, în plină perioadă de licență, am primit prima ofertă de a preda aerobic. Am acceptat pe loc, pentru că eram deja pasionată de sport, și așa a început călătoria mea în lumea fitnessului – o călătorie care durează de peste 15 ani.
De atunci, am învățat continuu despre cum funcționează organismul, despre nutriție și cum putem obține rezultate reale, sănătoase și de durată. Am făcut și cursul de Tehnician Nutriționist, pentru că am realizat că antrenamentele singure nu sunt suficiente. Am vrut să înțeleg și partea de alimentație, care face diferența în orice transformare.
Timp de 4 ani am fost formator pentru instructori de fitness la ABC Fitness și 18GymAcademy, iar de 7 ani lucrez ca instructor personal. Am ajutat sute de persoane să își remodeleze corpul și să își atingă obiectivele. Însă, cea mai mare provocare a vieții mele a apărut atunci când am devenit mamă.
Odată cu venirea pe lume a fetiței mele, am simțit ce înseamnă să nu mai ai timp pentru tine. Să fii obosită, să simți anxietate și totuși să vrei să ai grijă de corpul tău. Am trăit toate acestea pe pielea mea, dar am refuzat să renunț la mine. M-am organizat ca să am timp pentru ea, pentru antrenamente și pentru mese sănătoase. În ultimii trei ani am avut și ajutorul logodnicului meu, iar acest lucru mi-a ușurat puțin munca.
A fost și mai greu când mama mea a plecat dintre noi și am rămas fără ajutorul ei. Din acel moment, fiecare zi a devenit o alergare continuă. Dar chiar și așa, nu am renunțat la mine. Am avut momente când simțeam că nu mai pot, dar am continuat, pentru că știu cât de important este să te simți bine în corpul tău și să îți păstrezi echilibrul.
De aceea am ales să fac acest pas și în online. Am realizat că sunt foarte multe mămici ocupate care nu reușesc să ajungă la sală și care încearcă tot felul de diete rapide și antrenamente. Funcționează pe moment, dar apoi kilogramele se întorc, de multe ori chiar mai multe decât înainte și atunci apare frustrarea.
Eu vreau să te ajut să slăbești sănătos, fără efectul de yo-yo, printr-un proces simplu, dar echilibrat, pe care să îl poți menține toată viața. Nu îți ofer o „dietă minune”, ci o strategie prin care să înveți să faci alegeri sănătoase, să îți organizezi timpul și mesele chiar și atunci când programul este plin.
Știu prin ce treci, pentru că sunt și eu mamă, și am simțit pe pielea mea ce înseamnă să nu mai ai timp, dar totuși să îți dorești să fii bine în corpul tău. Și mai știu ceva: atunci când ai grijă de tine, capeți mai multă energie, mai multă încredere și transmiți acest vibe bun și copiilor și celor din jur.
Ajut mămicile ocupate sa slăbească sănătos prin alimentație echilibrată și antrenamente online.
Introdu adresa ta de e-mail pentru a primi gratuit materialul “Fii in forma si plina de viata! – slabit sanatos pentru mamici ocupate. ”